PROIECTE 2025

În cea de-a patra ediție a Fondului Științescu Buzău, 5 proiecte STEAM din județul Buzău au fost selectate pentru finanțare, beneficiind în total de 140.000 lei pentru implementarea lor în perioada martie–iulie 2025. 

Ediția 4.0 a adus știința mai aproape de comunitate, cu un accent puternic pe mediul rural: 12 dintre cele 14 comunități implicate au fost localizate în zone rurale, acolo unde accesul la educație nonformală STEAM este redus, dar nevoia este mare. Proiectele au explorat teme relevante pentru județ – de la geoștiințe, biodiversitate și agricultură sustenabilă, la artă digitală, tradiție reinterpretată prin tehnologie, robotică, astronomie și științele viitorului. 

În total, ediția 4.0 a însemnat:
🌱 2.294 beneficiari direcți
🌍 1.194 beneficiari indirecți
31 de mentori și specialiști implicați
📍 14 comunități buzoiene atinse de știință, curiozitate și explorare 

Proiectele sunt prezentate mai jos — fiecare dintre ele o poveste diferită despre cum pot arăta învățarea, descoperirea și bucuria științei pentru copiii și tinerii din județul Buzău. 

Junior Rangers Istrița 

Asociația Zăganii Buzăului
Buget: 42.607 lei
Beneficiari direcți: 38
Locații: Merei, Pietroasele, Breaza, Năeni (rural) 

Despre proiect:
Junior Rangers Istrița a transformat Dealul Istrița într-o sală de clasă în aer liber, unde copiii au descoperit geoștiințele direct în natură. Proiectul a înființat un Club Junior Rangers, a creat ruta educațională „12 milioane de ani într-o zi” și a organizat Școala de vară de științe. Copiii au participat la explorări în teren, au studiat roci și fosile, au recunoscut plante medicinale și au învățat tehnici de orientare. 

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

InSTEAM 

Asociația Radioștiința și Grupul D’Science
Buget: 42.000 lei
Beneficiari direcți: 1300
Locații: Buzău, Iazul Morilor, spații publice, muzee, parcuri (urban & rural) 

Despre proiect:
InSTEAM a fost cel mai amplu proiect al ediției, coordonat de 32 de elevi-mentori care au organizat peste 40 de ateliere: AI Art&Music, BioBuz, Mathbot, imprimare 3D, radioamatorism, biodiversitate urbană, astronomie și multe altele. Au fost organizate conferințe, expoziții, demonstrații practice și sesiuni de învățare colaborativă. Proiectul a popularizat tehnologiile viitorului într-un mod accesibil și prietenos, punând elevii în rolul de creatori și exploratori. 

DCIM100GOPROGOPR0221.JPG

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Călătorii în lumea STEAM – Exploratori în Ținutul Buzăului 

Asociația pentru Sustenabilitate, Artă și Cultură (ASAC)
Buget: 22.319 lei
Beneficiari direcți: 100
Locații: Valea Salciei, Buda (rural) 

Despre proiect:
Proiectul a conectat miturile și legendele din Valea Salciei și Buda cu științele moderne. A fost dotat un atelier de științe, au fost organizate 12 ateliere STEAM în teren la Zidul Uriașilor, Dealul Tătarului și în pădurea seculară, iar copiii au realizat teste de apă, sol, minerale, măsurători geologice și experimente de fizică. Două panouri educative au fost instalate în punctele-cheie, iar evenimentul „De la Legendă la Știință” a adus științele mai aproape de întreaga comunitate. 

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

STEAMBridge 

Asociația Pass Forward
Buget: 24.714 lei
Beneficiari direcți: 800
Locații: Pătârlagele și comunități învecinate (urban & rural) 

Despre proiect:
STEAMBridge a creat o punte între tradiții și tehnologie. În atelierul amenajat la Liceul Radu Vlădescu, elevii au cusut modele tradiționale reinterpretate digital, au vopsit textile cu pigmenți naturali, au realizat experimente de fizică și chimie și au utilizat tablete grafice și imprimante textile. Vizitele de studiu la universități, atelierele cu meșteșugari și activitățile de artă digitală au conectat trecutul și viitorul într-o experiență educațională completă. 

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

IN POSTERUM 

Grupul de inițiativă Magistrorum
Buget: 12.000 lei
Beneficiari direcți: 56
Locații: Zorești, Vernești, Cândești (rural) 

Despre proiect:
IN POSTERUM a instalat o seră didactică în curtea Școlii Vasile Aldea Zorești și a transformat-o într-un laborator viu de științe. Copiii au plantat legume și plante medicinale, au învățat despre agricultură sustenabilă, au folosit microscoape digitale, truse de analiză și senzori. Vizitele la Stația de Cercetare Legumicolă și experimentele din laborator au ajutat elevii să înțeleagă mai bine cum știința explică lumea din jurul lor.